27 martie 2015

Piure de urzici


Dintotdeauna, dupa o iarna lunga si grea, oamenii au asteptat cu nerabdare primavara - cu tot ce aduce ea.

In plan gastronomic, primavara ne imbogateste cu "buruieni" (cum spun unii) gen loboda, stevie, urzici, salata, spanac, etc. Mie imi plac toate in egala masura.

Am inceput sezonul cu ciorba de salata si acum a venit randul urzicilor. Ne place mult ciorba, dar si piureul de urzici cu mult usturoi este pe placul nostru mai ales daca este insotit de o mamaliguta si smantana. 

Cu aceasta reteta simpla voi participa la la provocarea Ginei Bradea - "Traditie si gastronomie romaneasca"

Am cules urzicile cu mana mea si pe langa "muscaturile" lor m-am  ales si cu o stare generala foarte buna. Iesirea in natura mi-a dat o stare de bine.

 

Am folosit: 

- urzici
- 1 ceapa potrivita
- 1 lingurita pasta de ardei/gogosar
- 3 sau 4 linguri de ulei
- 1 lingurita faina
- 3 catei de usturoi
- fulgi chilli (optional)

Am curatat si spalat in mai multe ape urzicile.


Intre timp am pus la fiert apa intr-o oala incapatoare.

Cand aceasta a inceput sa fiarba - am adaugat urzicile. Le-am lasat in apa fierbinte doar pana cand au dat primul clocot.


Le-am scurs si am pastrat o parte pentru piure, iar pe celelalte le-am pus in cutie cu capac si apoi in congelator.

Am sotat in ulei si putina apa (in care au fiert urzicile) ceapa si pasta de ardei. Am adaugat sare si piper mozaic proaspat rasnit. 


Am mai adaugat apa si am mai lasat sa fiarba pana cand ceapa a fost dustuita bine. Apoi am adaugat urzicile scurse


Dupa ce s-au imprietenit cateva minute am bagat ici si colo blenderul vertical. Am adaugat apoi lingurita de faina dizolvata in putina apa


Sosul s-a legat repede  si am adaugat si usturoiul tocat


Am potrivit gustul de sare si piureul a fost gata.

Intr-o zi de post este minunat doar cu paine sau cu mamaliga. Noi am mancat si cu paine, dar si cu mamaliga. Am pus si smantana.... deci portia respectiva nu a mai fost de post....






... cu mamaliga si smantana....





Exact in acelasi fel fac si piureul de spanac.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu