14 noiembrie 2015

Tort cu crema mascarpone, ciocolata si visine


Si acesta este unul din torturile facute pe repede inainte, dar care nu a iesit chiar rau - motiv pentru care a primit un bilet pentru sedinta foto si acces gratuit la preselectie :) 

Am folosit: 

- 6 oua
- 180 g zahar
- 150 g faina
- 30 g cacao

- 250 g mascarpone
- 150 g ciocolata cu minim 50% cacao
- 250 ml smantana pentru frisca
- 4 linguri zahar pudra
- visine din compot

Pentru sirop: 
- 200 ml apa- 3 linguri cu zahar- 2 linguri esenta de rom

Pentru decor: 


- 200 g ciocolata
- 80 sau100 ml smantana pentru frisca (aproximativ)
- cateva cirese confiate

Am mixat ouale impreuna cu zaharul aproximativ 20 de minute. Cu telul am incorporate faina si cacao putin cate putin. Am pus compozitia in tava (diametru 20 cm) tapetata cu hartie de copt. 
Dupa aprox 30 de minute a fost copt (la cuptorul meu).  Am oprit focul si l-am mai lasat in cuptor aprov 10 minute cu usa intredeschisa. Dupa ce l-am scos din cuptor si a fost complet racit l-am taiat in trei.

Am batut  crema mascarpone cu 4 linguri de zahar pudra, pana a devint cremoasa. 
Am topit ciocolata la bain-marie, am lasat-o sa se racoreasca putin si apoi am  adaugat-o peste crema mascarpone. Am mixat pana cand aceasta s-a omogenizat. 
Am batut foarte bine smantana pentru frisca, si apoi am impreunat-o cu prima compozitie.. Am continuat sa mixez. A rezultat o crema pufoasa si fina.

Am fiert apa cu zaharul cateva minute, am lasat sa se racoresca apoi am adaugat esenta de rom.

Am montat tortul in tava cu inel detasabil (aceeasi in care am copt blatul) - in care am pus initial folie alimentara. 

Un blat insiropat, crema, visine din compot bine scurse, blat insiropat, iar crema si visine si iar blat insiropat. Am invelit totul cu folie alimentara si am pus “pachetul” la frigider pana a doua zi.
Am scos tortul din frigider inainte cu aproximativ o ora inainte sa-l ornez. L-am rasturnat pe o tava potrivita. Astfel partea de sus a devenit baza tortului.


 

Am topit la microunde ciocolata amestecand mereu in ea pana cand a fost topita complet. Am incorporat smantana pentru frisca si am turnat-o peste tort. Am nivelat cat de bine am putut marginile si apoi am facut formele care se vad cu ajutorul unei spatule de platic cu zimti.

Pe margini am facut cateva aveline din frisca. Din loc in loc am pus jumatati de cirese confiate. 

Nu vreau sa ma laud... dar a facut impresie :) 




Sectiunea nu este foarte fotogenica - noroc cu gustul :) 








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu